Ezitare
Aruncă-mi gândurile tale în evadarea apusului,
cum visul intră în subconștient
și sângele rulează cu 200 km/h.
Orice picătură de ură care se lasă,
se lasă diluată în sânge până la suprasaturație.
Mintea stelelor și zeul viselor,
ne veghează și sprâncenele îmi sunt ridicate;
pupila atinge marginea de sus.
Pueril!
Evadarea mult dorită, tânjită,chemată.
Ascultă-mă!
Scrumul de țigare îmi intră în stomac
și fluturii zboară în derivă.
Tainic te văd și pământul te cheamă, de undeva!
Soarele din spatele trenului te trezea
la chemarea vrăjitoarelor din purgatoriu.
Te rog lasă-mă în tăcerile tale cum sângele tău
cu sângele meu
cu visul tău și visul meu
s-au spulberat în spațiul inexistent numit speranță.
"E cineva în orașul acesta???"
Balada ochiilor scurtcircuitați
Eu îți răspund
cu denumirea în dulcele stil clasic.
Mă chemi! Sunt o păcătoasă în preajma ta;
sunt doar păcătoasa ta.
Te caut în cretinism și idioțenie și de fapt:
eu cer
URLU!
să mă salvezi din infantilitate.
"Chip de lut" preschimbat în 1000 de fețe.
Toate la fel,
dar eu, pe acela îl vreau.
Nu privesc nu aud.
Doar vorbesc scriind despre tine.
Visez clorură de sodiu
și analiza ta de sfânt mă termină.
Îmi judecă păcatele și totuși
rămân
sunt eu. Regină,muză,zeiță,Lilith și Sekhmet....
Eu sunt păcătoasa ta!
"Pământul e acolo aproape...undeva!"
